Pătruns de năzuintă
Astern un trup din nou,
Si pieptăn fire luminoase...
Sunt primul om ce tese lumina,
Sunt primul om ce-si tese lumea,
...cu vesmînt de sclipire sură,
De curînd aprinsă-n a luminii umbră...
Cufundat în nerostire
În tăcerea tuturor,
Deslusit, în fel de nedeslusit.
Însemnat în sensuri,
Pline de-ntelesuri.
Sunt omul ce re-nnoieste
Din fiara înflăcărată
Înăltat spre vultur.
Untdelemnul ce nu arde
Si smaraldul ce prinde
Împătimirea sufletului.
Măsura, ce cîntăreste lumea
Prin judecata linistită;
Judecata ce nu judecă.
Lumina ce se strînge
Ca-ncordare a duhului,
În vointa făr’ de dorintă.
Ochi de lapte,
Plin ochi de forme...
Clătit în patru colturi,
De car’ se prinde lumea,
Spălat de cenusă în mierea soarelui
Înnodat cu nimb de netezire.
Topesc în mine mierea veche,
Roua sumbră de sub pragul
Asfintită casă, în capăt ei,
Asfintită, ca să încapă tei,
...din cele patru colturi...
Altoind în mine, cu soi ales
Las să prindă roade,
În trăiri si glas cu chibzuintă.
Fără asteptări, îndrept,
Si-mi drămuiesc răbdarea.
În tot ce-i vis si asteptare…
Strîngem comori în semne,
Să cufundăm în noi adînc trăirea,
Ca „eu” să nu mă spulber,
Ca „eu” să nu mă uit,
Să nu piară a mea oglindire,
Ca lumea-ntreagă să nu se piardă.
Versuri
Astern un trup din nou,
Si pieptăn fire luminoase...
Sunt primul om ce tese lumina,
Sunt primul om ce-si tese lumea,
...cu vesmînt de sclipire sură,
De curînd aprinsă-n a luminii umbră...
Cufundat în nerostire
În tăcerea tuturor,
Deslusit, în fel de nedeslusit.
Însemnat în sensuri,
Pline de-ntelesuri.
Sunt omul ce re-nnoieste
Din fiara înflăcărată
Înăltat spre vultur.
Untdelemnul ce nu arde
Si smaraldul ce prinde
Împătimirea sufletului.
Măsura, ce cîntăreste lumea
Prin judecata linistită;
Judecata ce nu judecă.
Lumina ce se strînge
Ca-ncordare a duhului,
În vointa făr’ de dorintă.
Ochi de lapte,
Plin ochi de forme...
Clătit în patru colturi,
De car’ se prinde lumea,
Spălat de cenusă în mierea soarelui
Înnodat cu nimb de netezire.
Topesc în mine mierea veche,
Roua sumbră de sub pragul
Asfintită casă, în capăt ei,
Asfintită, ca să încapă tei,
...din cele patru colturi...
Altoind în mine, cu soi ales
Las să prindă roade,
În trăiri si glas cu chibzuintă.
Fără asteptări, îndrept,
Si-mi drămuiesc răbdarea.
În tot ce-i vis si asteptare…
Strîngem comori în semne,
Să cufundăm în noi adînc trăirea,
Ca „eu” să nu mă spulber,
Ca „eu” să nu mă uit,
Să nu piară a mea oglindire,
Ca lumea-ntreagă să nu se piardă.
Versuri